Alte cateva minute de pauza

Tocmai am sistat orice incercare de a munci, e dreptul meu la o pauza, mi-e foame si mi s-a facut si somn, simt nevoia sa dau dosarele din fata mea la o parte, mi-am pus castile si cu sonorul dat poate prea tare ascult romantic fm. Un post de radio care chiar si-a gasit un slogan potrivit "Romantic fm, muzica nu zgomot". Ritmuri bune, reclame putine, la ora asta, exact ce-mi trebuie.
Daca tot am luat pauza am sa abordez un subiect care mie personal mi se pare interesant. Ma intrebam ieri oare cat de fatarnici pot fi oamenii. Suntem de invidiat pentru capacitatea noastra de a disimula. Nu mai departe zilele ce au trecut am avut parte de adevarate demonstratii de ipocrizie. Plecand chiar de la reactia mea, prefacuta e drept, dar pot spune cu un scop clar si ajungand la cei de langa mine. Intamplarea a facut ca in decursul timpului sa mi se puna la incercare increderea fata de oameni si pot spune ca mari eforturi am facut si inca fac sa mai pastrez o farama din aceasta, fara de care consider ca relatiile interumane sunt simple acte teatrale. Nimic deosebit, fiecare dintre noi a patit-o, tocmai de aceea avem uneori tendinta de a ne incerca propriile limite sau pe ale celorlalti. Si uite asa dintr-o curiozitate flamanda am initiat un joc de-a v-ati-ascunselea cu o persoana care mi-a mai pus si in trecut ratiunea la incercare. La prima abordare prin intermediului neobositului messenger am fost oarecum pasiva, tinand cont de racirea brusca dar determinanta a relatiilor dintre noi, n-am vrut nici sa par necuviincioasa nici sa ma intind la vorba. Dar dupa cateva replici seci de genul "Ce mai faci?, Ce mai zici? " am avut senzatia ca ma pot amuza descoperind inca un pic din comportamentul uman si da recunosc am fost ipocrita. Cu toate ca nici macar nu vroiam sa aud de respectiva persoana, doar pentru a putea vedea pana unde merge talentul nostru actoricesc, m-am prefacut interesata de o conversatie la cafea. Uite asa mi-am umplut si programul de seara.
M-am convins, exista persoane care muncesc enorm sa devina actori si exista talente innascute.

In asteptare

As putea spune buna dimineata, dar nu ar avea nici macar cel mai mic sens, pentru ca nu e buna, astazi e o simpla dimineata, ca oricare alta, fara particularitati deosebite, ba dimpotriva as putea chiar considera aceasta dimineata ca fiind una foarte anosta. Am ajuns, ca de obicei cu cateva minute de intarziere, la birou si ce fac?, ei bine uite ca scriu si asta nu pentru ca nu as avea de lucru ca slava celor mai "mari" ca mine, mi s-a repartizat suficienta munca. Din pacate ca in orice situatie, invartindu-ne in jurul unor legi mult prea bine cunoscute, chiar in momentul cand eu am nevoie sa utilizez iesirea spre grup a liniei telefonice interne, pentru a ma putea apuca de treaba, s-au gasit si ceilalti sa stea calari pe telefoane, parca nimeni nu mai are altceva de facut decat sa utilizeze aceste aparate atat de iritante uneori.
Ei bine nu ma voi plange chiar intr-atat ca nu pot lucra si asta pentru ca e una din acele zile in care chiar nu as face nimic. Stiu ca va trebui sa ma apuc de treaba si intr-un oarecare mod ma bucur ca am atat de mult de lucru, poate voi reusi sa ma deconectez de problemele celelalte. Ultimile zile au fost mult prea tensionate, sunt in incertitudine si asta ma doboara si ca sa nu cumva sa uit ce am o durere acuta imi aduce aminte la fiecare 5 minute ca azi am intalnire cu doctorul. Diagnosticul?... nu se stie inca, mai vedem ce o fi dupa aceste cateva zile de tratament, supozitii?... multiple si bineinteles din toate le aleg pe cele mai sumbre. Este o trasatura aparte a noastra, presupunem intotdeauna varianta cea mai grava, pentru a ne putea plange de mila, iar daca se dovedeste ca nu a fost cum am gandit avem satisfactia de a fi iubitii soartei, inzestrati cu noroc, caci doar norocul si divinitatea au facut ca boala cea mai rea sa ne ocoleasca.
Ce stupid, uite inca o data acea durere care nu-mi da pace de cateva zile revine, eu ma incapatanez s-o ignor si ea se incapataneaza sa ma loveasca iar si iar si din ce in ce mai tare , parca doar ca sa-mi faca in ciuda. E dovada clara ca de data asta nu o sa treaca de la sine, asa cum in alte dati am ignorat complet orice disconfort, orice izbucnire bolnavicioasa. De data aceasta nu renunta, s-a incapatanat, oare chiar nu aveam eu altceva mai bun de facut decat sa merg azi la doctor, sa-mi spuna ca trebuie sa am grija, sa imi fac fel si fel de consultatii si investagatii doar pentru a determina in fond in ce fel imi va cauza un rau suplimentar. Variantele oricum sunt reduse, asta e bine... nu, nu vreau sa ma gandesc acum la asta, mi-ar strica ziua. Voi merge la ora stabilita si voi afla atunci ce si cum, pana una alta hai gata cu vaicareala si sa trec inapoi la munca.
In sfarsit...linia de telefon e libera.

De ce blog?

De ce nu? Vreau sa imi chinui mintea sa-nteleaga prea multele lucruri neinsemnate ce mi se intampla. Prietenii imi sunt probabil satui de probleme, sunt saturati de intamplari care mai de care mai importante din punctul meu de vedere, dar care pentru ei nu inseamna mai mult decat poluarea fonica la cafeaua de la ora 6, asa ca de ce nu? Doar e relativ simplu sa iti creezi un blog si oricum daca nu e extraordinar nu se supara nimeni, e doar o forma de manifestare verbala/nonverbala a tot ceea ce simtim. Asa ca da m-am hotarat sa am propriul blog. Cat va dura?, nu stiu, poate peste 1 saptamana voi fi plictisita sa tot scriu, sa citesc ce scriu altii, sau poate voi fi iritata de ignoranta celorlalti fata de gravitatea problemelor mele, poate ca voi renunta chiar la urmatoarea deconectare sau poate ca dimpotriva voi ajunge "blog-maniaca", nu am nici cea mai mica idee si nici nu vreau sa fac vreo previziune. Important este ca m-am hotarat azi si uite acum am un blog. Am locul meu in care sa aberez, in care sa ma vait, sa ma bucur, sa polemizez, sa uit temporar tot ce mi se intampla utilizand instrumentul de "cut & paste" pentru a elimina din backup-ul cortexului toate fisierele alterate pana la dezgust de ignoranta colocuitorilor mediului meu. Astfel am totusi posibilitatea pastrarii lor in timp, caci cine stie prin ce intamplare nenorocita voi ajunge intr-un moment de masochism veritabil si imi voi dori resorbirea acestei surse de putregai si mizerie, imi voi dori dezgustul si voi regasi placerea in zdrobirea demnitatii sufletului si a intelectului uman. ...
Si uite asa incepe o noua era de Freud si Kant, de Aristotel si Schopenhauer, mai putin genial, mai putin cunoscut, ridicol, ciudat, nepasator si alterat....

Hold me

Until the dawn and after more

I love you without boundaries

And all I did before

Are now just memories

Cause since I’ve met you

My hart has stop

And now it beats inside you

….So please don’t let it drop

Loving you, or just the dream

I think of you and always smile,

I think of you standing by,

I close my eyes and see your face

You are with me, in the right place,

I stretch my arm and reach your hand,

I feel your touch it’s wonderland.

If I just think I smell your skin,

How I would grab and hold you in

And yet again I close my eyes,

I kiss your lips and all rest dies,

I think of you standing by,

For knowing it’s real right now I smile

Crushed

Trough sorrow and pain
Trough dust and rain,
I crawl while I'm whipped
It hurts and it's deep

I bleed when I cry,
I scream and I die,
The whip it's to strong
Won't let me move on

The dust fills my mouth,
The rain washes out
The blood and the pain,
A stronger ME I gain.