Ce zi...

Abia am ajuns acasa, sunt franta de oboseala, ziua de azi a fost prea incarcata. Ceva mai mult decat in restul zilelor, programul la birou mi s-a prelungit, mi-e destul de greu sa alerg intre doua servicii, dar cand prind cate o zi ca cea de azi cand am o groaza de treaba in ambele parti si stau peste programul normal, iarasi in ambele parti, e de-a dreptul epuizant. Ca sa fie totul cu dichis pe langa situatiile cu termen limita ce cereau a fi solutionate, am mai avut parte si de toata "bunavointa" colegilor cu care am reusit azi sa ma cert si inca destul de urat. Nu imi sta in caracter sa ma cert, dar pur si simplu nu suport incompetenta si cu atat mai mult ma irita cand nici nu poti avea decenta sa recunosti ca ai gresit si pur si simplu dai din umeri si arunci mata moarta in curtea vecinului, am simtit ca-mi pocneste capul de nervi, imi vine sa le spun ca-s o adunatura de idioti, cu capul pe umeri doar pe post de stativ de palarii, incapabili sa vada dincolo de varful propriului nas, infumurati fara nici un motiv, ca macar deh daca tot te pretinzi cu nasul in vant de barem sa si dovedesti ca esti un pic deasupra si asta nu pentru ca a plouat pe vremea cand te plimba mama in carucior si ai crescut ceva mai mult, ci pentru ca gandesti inaintea celorlalti, dar de unde atatea pretentii. Aah, uneori imi vine sa le scuip in fata parerea mea despre ei, sunt faze in care ma intreb ce caut in mijlocul unor oameni atat de ingusti... Firar sa fie iar m-am enervat, of... trebuie sa ma calmez, nu m-am gasit taman eu inteligenta intruchipata sa critic pe ceilalti, dar uneori chiar imi e greu sa ma abtin, voi privi in oglinda si voi incerca sa tac, cu siguranta am si eu momentele mele proaste si nu mi-ar pica bine sa imi dea careva cu tifla intr-un asemenea hal...Ce-o fi de maine om vedea, voi invata sa ma temperez, durerile astea de cap imi creeaza disconfort si reusesc sa-mi strice ziua si dupa ce plec din birou, nu-i in ordine, trebuie sa invat sa-mi las problemele inchise in sertar, cu siguranta le voi gasi tot acolo si a doua zi, ce sens are sa le iau dupa mine?... Ma bucur ca s-a incheiat si ziua aceasta, intr-un final cu bine chiar, m-am bucurat de un antrenament placut, am ras, am dansat, oh da, ador dansul... Despre cum ma simt si ce imi imprima dansul va voi povesti insa in alta zi, acum mi-e prea somn si sunt atatea de spus incat n-as vrea sa adorm la jumatatea dezbaterii...Sper sa fie o noapte linistita.

momente nepotrivite

Ma aflu intr-o perioada cand totul pare sa treaca pe langa mine, fara a lasa vreo urma. Sunt seaca, desi parerea celor din preajma mea pare sa fie total opusa, asa ma simt. Am incercat sa caut persoane noi, cunostinte proaspete cu care sa pot sa initiez jocul de-a cunoasterea, cu care sa pot avea discutii banale, genul de discutii in care spui totul si de fapt nu spui nimic. Si uite asa se face ca aseara am avut o intalnire. Cum? Pai in felul in care in mod normal nu as fi acceptat sa ies si anume: ne-am "agatat" pe internet. Un cont nou , deschis pe unul din multiplele site-uri de dating, 2-3 poze, asteptare 2-3 zile si hop au inceput sa curga mesajele si cererile de prietenie. Ca orice persoana cu pretentii, a urmat clar selectia celor care au primit in final acceptul, adica totusi nu voi accepta chiar asa orice personaj sa ma abordeze liber de constrangeri. Toate bune si frumoase, discutiile seci si fara nici o tinta, vesnicele intrebari "Ce faci?, De unde esti?, Ai prieten?" bla,bla, bla... Si uite asa apare el... vad poza si imi pare cunoscut din vedere asa ca verific, intr-adevar e tot din Resita, deci exista sanse sa ne stim, de prin oras, de prin cluburi. Tipul nu-i nici vreo frumusete dar nici urat si in plus doresc doar sa-mi largesc cercul de cunostinte asa ca ma intereseaza mai mult ce are de zis decat cum arata, in consecinta ii dau accept. Dupa o vreme primesc mesaj, facem schimb de ID-uri si continuam conversatia pe mess. Cum sunt o curioasa din fire, prima reactie din momentul in care am avut ID-ul a fost sa-i verific toate conturile deschise, sa vad poze, mesaje, prieteni si... surpriza... dintre persoanele cu care aparea in poze 70% le cunosc, majoritatea fosti... fosti colegi de liceu, de faculta, vecini, fosti iubiti... hmm... ma pufneste rasul, ce mic a devenit orasul, clar e timpul sa plec. Din start baiatul a pierdut orice sansa sa aibe vreo relatie cu mine, cunostine, amici ok, altceva in nici un caz. Date fiind acestea ma incumet sa ma binedispun si continui sa raspund intrebarilor venite fulger pe casuta de mess alocata acestui necunoscut cunoscut. O prima impresie placuta, o conversatie calda, glume, ego-ul meu de leu se simte bine, baiatul stie sa faca un compliment... a reusit deci sa ma faca sa zambesc , iar eu apreciez asta si ca atare sunt de acord ca la un moment dat sa iesim la suc. La birou o zi nebuna, mult de lucru, timp prea putin, toata lumea vrea ceva... dupa 5-6 ore de foc continuu in sfarsit termin situatia si fiindca m-am incadrat in timp primesc o jumatate de ora libera, profit si fug sa-mi iau o inghetata. O data ajunsa in magazin, realizez ca baiatul acela simpatic lucreaza pe undeva prin apropiere si fara sa stau prea mult pe ganduri ii cumpar si lui o inghetata si ma indrept spre locul lui de munca. Reactia, clar cea asteptata... A ramas surprins totalmente. Zambesc ii ofer bucatica lui de racoare si ma scuz, trebuia sa ma intorc la birou. Ajung din nou in fata calculatorului, mesajele incep sa bombardeze telefonul, ma amuza... Ce usor sunt de fermecat barbatii, chiar si fara intentie... Ne mai auzim la telefon dupa un timp si hotaram sa iesim pe seara la un suc. Desi era destul de tarziu ma duc, eram hotarata sa-l fac sa inteleaga, vreau un prieten nu un iubit, sa ne fie foarte clar, simteam nevoia sa clarific, mesajele lui mi-au lasat impresia ca incepe sa viseze, n-as vrea sa-l ranesc. Ajunsa pe terasa ma racoresc cu un ceai si imi aprind o tigara... si ii explic cum si ce... Dupa un timp ii cer sa ma duca acasa, e tarziu si sunt obosita, accepta fara nici un comentariu, n-am ce zice, e dragut, in fata blocului cobor si ma retine o secunda... ma roaga sa astept... Dupa cinci minute eram acasa si puneam cu grija trandafirul alb in vaza. Ce pacat ca toate astea ma bucura pe moment...ce pacat ca nu mai cred... e pustiu... ma intind si adorm... nici o emotie, nimic ce sa ma tina treaza macar 5 minute in plus...Noapte buna.

si iar...

Si iar ma doare, ma doare tot ce se intampla, mai mult ma doare neputinta mea de a uita. Ma doare cand sunt ranita si mai mult cand cel ce ma loveste imi este drag. Fiecare cuvant, fiecare gest imi pare un pumnal si-l simt infipt adanc intr-o inima ce oricum sangera. Daca as putea sa pun un scut, sa ma protejez in vreun fel de aceste nimicuri ce ma toaca marunt marunt, as fi poate mai linistita. Mi-as dori sa fiu nepasatoare, mai egoista, mai cinica, dar nu pot, nu sunt eu asta si oricat mai lovi nu reusesc sa uit. Pentru fiecare lovitura gasesc cate o scuza absurda... hmm... ce stupid, orice fiinta ar reactiona diferit, chiar si animalele invata sa se fereasca de ceea ce le face rau, dar eu nu si nu, eu ma intorc de fiecare data sa ma mai lovesti o data si apoi ma inec in propria durere asteptand sa treaca pur si simplu. Cinci minute intr-o companie placuta, cu un prieten drag sau cu o persoana care spune glume bune si ma alina si dintr-o data e mai bine, dar doar pentru ca atunci cand raman din nou singura sa doara si mai mult. Simt ca ma prabusesc si vreau sa strig, am nevoie de cineva sa ma opreasca sa cad, sa ma prinda, sa ma ancoreze. Dedesubt este abisul si ma sperie, nu vreau acolo, e intuneric, e liniste deplina, e vid... nu, nu vreau sa cad, trebuie sa ma agat. Dau volumul la maxim si muzica din boxe va sparge tacerea, inca un fum si refuz sa mai cad... Inca nu e momentul...

Nonsens

Cuvinte fara inteles
Strapung materia cenusie
Ce sta ascunsa
In cutia craniana
Sangeranda,
Fisurata de o lovitura
Ce n-a atins vreodata
Corpul meu.

Intelesuri fara rost,
Cuvinte invalmasite
Fac un tur
In viteza
Prin mintea si sufletul meu,
Cautand un locas
Unde sa se adune
Si sa formeze un enunt.

Silabe puse cap la cap,
Fraze ce au inteles
Cauta un drum
Spre sufletul
Ce inca le respinge...
Si totusi le aproba,
Formand un indemn
Ce va ramane doar atat.

Plang

Imi plec capul
Spre infinit.
Ma uit inapoi
Si te zaresc,
Te vad in ceata,
Te vad disparand,
Ma uit inainte
Si nu te vad niciunde,
Inchid ochii,
Te-am pierdut
Si nu pot sa te regasesc.
Nu simt nimic.
Privesc in oglinda
Si vad
Cum din ochii insangerati
Se scurge usor
O lacrima...

...

Uitarea ma dezmiarda,
Trupul mi-e chinuit,
Plange.
Uit totul,
Ma uit pe mine,
M-am ratacit
In univers,
Printre planete.
Caut cu disperare
O lumina,
O speranta
Ce sa aline
Acest chin.

Picaturi

Sub lacrimi fierbinti inca
Domneste un chin
Ce se hraneste cu ele.
Ai vrea sa inceteze,
Sa fii din nou multumit.
Picaturile cad,
Te ineaca,
Durerea te sugruma.
Sub picaturi
Se afla sufletul tau mort.

Naluca

In par i-a pus vapaie luna,
In ochi doar pervertiri mascate
Si-n jarul buzelor muscate
Luceste ca rubin minciuna.

In sanu-i nu-i nici fildesul nici crinul,
Ci e a noptilor de mai ninsoare,
Iar buclele-i sunt fum de innoptare
Si-n ochi ea poarta zorii si declinul.

Si licarirea blanda a farului de noapte
Pe trupu-i se revarsa-n asteptare,
Lasand sa se zareasca-n departare
Bucati de suflet sfasiate.

A night in The North Pole

Bring in the light
It only gets darker,
What once was white
Becomes blacker and blacker.

Those glamorous days
Fade in the night,
Six months of grace
Feeling so high.

And after all the pleasure
It starts the pain,
I loose all my treasure,
The sun is up ... again.

Iubesc

Suras pierdut, naluca,
Ce dureroasa reincarnare.
Cand te privesc zambesc morbida,
O caraghioasa incercare
Sa uit ce-a fost acum o luna,
Cand ploi fierbinti rupeau tacerea,
Mi-ar fi placut sa fi fost furtuna
Cu apa grea sa umple incaperea,
Dar nu a fost sa fie asa,
Surasul tau m-a inghetat deodata
Si-ai spus in gol, asa, ceva
Ce fiinta mi-a sfasiat-o toata.
Un sange rece, albastrui
Curgea din vene abia calde
Si in tristetea de pe chipul lui
Amintirea mea incet se pierde.

Obstacles

All the times
We had together,
All the snow
We keep above
Is to see
The shiny weather
In the lightly
Way of love.

All the days
That past behind us,
All the bad things
That we did
Where for us
Like stone and water
For a road
Made all of concrete.

And the distance
That's between us,
And the road
With the closed doors
Are for keeping
Our eyes open
And to make us
Love some more.

Crima

Se-aprinde o flacara-n tine
Si arde, te arde-nauntru,
Te macina cea din urma scanteie,
Cenusa pe zapada pustie,
Te cheama pamantul cel negru,
Un ultim cuvant te retine...

Si glasul mortii te cheama
Si pasii isi cauta sfarsitul,
Balta de sange surasu-ti inghite,
Urme de rosu pe lame otelite,
Palida fata creeaza contrastul,
E gata sa plece, dar nu vrea de teama.

Buchete de flori

Drumuri lungi fara iesire,
Captivi in ploaie,
Inconjurati de nori
Pasim greoi in nesimtire,
Apa curgand siroaie,
Buchete de flori.

O noapte stinsa-n apropiere,
Privelisti dureroase,
O lume plina de scursori,
Vorbe rupte din tacere,
Figuri prietenoase,
Buchete de flori.

Frumoasa gradina pustie
Dansezi in noapte
Te trec fiori,
Un vant usor deasupra-ti adie,
Calda atingere, dulci soapte,
Buchete de flori.

Asteptarea

Suspin in asteptare,
Mi-e dor de tine,
Plutesc in visare,
Mi-e cald si bine.

Si-astept o mangaiere,
O vorba suava,
Dar trista tacere
Imi pare tot mai grava.

Vorbesc cu peretii,
Astept un ecou
Si in lumina diminetii
Camera pare un cavou.

Vad umbre,
Simt miscare,
Sunt doar priviri sumbre
Ce cad in asteptare.

Visare

Simplul ca am un dor
Ma face sa vreau sa zbor
Si de stau sa ma gandesc
Simt aievea ca plutesc.

Singura pe iarba uda
Stau si ma cuprinde-un gand:
"Fericirea o sa m-ajunga!"
Ce aiurea bate-un vant.

Ma ridic si-o rup la fuga
Am uitat ce-am vrut sa zic,
M-am speriat de o naluca
N-am vrut sa aud nimic.

Groaza

Un vant de disperare,
Un gand, o sarutare.
Priviri ce te cheama,
O moarte sublima.

Traiesc in intuneric,
Adanc abis feeric.
Lumina neagra, bezna,
Iti simt un ochi pe glezna.

E crima sau este omor,
Inec in dulcele formol?
Intepaturi de ace cu venin,
Ce dulce este gustul amarului pelin.

De ce eu?

De ce eu? Oare cine nu si-a pus intrebarea asta macar o data? Si daca nu "De ce eu?", macar "De ce mie?"....
Atat de multe lucruri se intampla in fiecare zi si cel putin unul din ele ne face sa ne intrebam. Curios este ca atunci cand acel ceva e un lucru bun, chiar nu ne deranjeaza aceasta simpla intrebare "De ce eu/mie?", pentru ca in acele momente uitam sa fim modesti si ne gandim ca meritam, da asta e primul raspuns care ne vine in minte. Mai greu e cand intamplarea ce a generat intrebarea din mintea noastra este una mai putin fericita, pentru ca atunci nu reusim sa dam un raspuns la fel de lipsit de modestie. De ce nu am putea spune acelasi lucru? De ce nu putem admite ca ne meritam fiecare raspuns al vietii, bun sau rau?
Am obosit, da am obosit incercand sa gasesc raspunsuri. Merit, da merit sa fiu singura, pentru ca nu am stiut sa apreciez poate ce am avut la un moment dat, sau poate pentru ca atunci consideram ca mi se cuvine totul si tratam pe toata lumea cu superficialitate. Merit, repet, da merit sa fiu suparata, nervoasa, sa ma simt ranita, sa plang, la fel de mult cum ieri meritam sa zambesc si sa fiu fericita, la fel cum maine voi merita tot ce mi se va intampla.
Gata refuz sa ma mai intreb "De ce eu?", ei bine de ce nu?. Voi lasa in seama celorlalti aceasta grija si ori de cate ori ma va pandi aceasta intrebare am s-o alung cu mereu acelasi raspuns "Pentru ca merit".