De ce eu?

De ce eu? Oare cine nu si-a pus intrebarea asta macar o data? Si daca nu "De ce eu?", macar "De ce mie?"....
Atat de multe lucruri se intampla in fiecare zi si cel putin unul din ele ne face sa ne intrebam. Curios este ca atunci cand acel ceva e un lucru bun, chiar nu ne deranjeaza aceasta simpla intrebare "De ce eu/mie?", pentru ca in acele momente uitam sa fim modesti si ne gandim ca meritam, da asta e primul raspuns care ne vine in minte. Mai greu e cand intamplarea ce a generat intrebarea din mintea noastra este una mai putin fericita, pentru ca atunci nu reusim sa dam un raspuns la fel de lipsit de modestie. De ce nu am putea spune acelasi lucru? De ce nu putem admite ca ne meritam fiecare raspuns al vietii, bun sau rau?
Am obosit, da am obosit incercand sa gasesc raspunsuri. Merit, da merit sa fiu singura, pentru ca nu am stiut sa apreciez poate ce am avut la un moment dat, sau poate pentru ca atunci consideram ca mi se cuvine totul si tratam pe toata lumea cu superficialitate. Merit, repet, da merit sa fiu suparata, nervoasa, sa ma simt ranita, sa plang, la fel de mult cum ieri meritam sa zambesc si sa fiu fericita, la fel cum maine voi merita tot ce mi se va intampla.
Gata refuz sa ma mai intreb "De ce eu?", ei bine de ce nu?. Voi lasa in seama celorlalti aceasta grija si ori de cate ori ma va pandi aceasta intrebare am s-o alung cu mereu acelasi raspuns "Pentru ca merit".